sâmbătă, 24 noiembrie 2012

The Brothers Grimm (2005)


Genul: Horror/ Thriller/ Fantezie/ Comedie/ Aventura
Nota acordata: 7.00
Comedie de groaza regizata de Terry Gilliam si cu o distributie ce ii include pe Matt Damon, Heath Ledger si Monica Bellucci.
Bugetul filmului a fost de 80 de milioane de dolari.
Conform scenariului scris de Ehren Kruger, in acest film, fratii Grimm sunt doar niste sarlatani ce se imbogatesc de pe urma superstitiilor si povestilor cu vrajitoare si fantome, ce bantuiau prin anul 1811 mintile inapoiate ale oamenilor.
Cei doi frati, Wilhelm Grimm (Matt Damon) si Jacob Grimm (Heath Ledger) se deplaseaza dintr-o asezare in alta, in Germania ocupata de francezi, acolo unde oamenii sunt gata sa plateasca oricat pentru a scapa de vrajitoarele malefice create din superstitii si care existau doar in imaginatia lor.
Pentru a-i convinge pe fraieri ca nu dau banii degeaba, cei doi frati Grimm sunt dotati cu cele mai sofisticate viclesuguri, folosind diferite unelte si tehnici avansate prin care reuseau sa creeze impresia ca nu fac altceva decat sa-si puna viata in pericol luptand cu forte supraomenesti si deosebit de periculoase.
Dar se intampla ca un jandarm, pe nume Cavaldi (Peter Stormare), sa le taie calea intr-o zi si sa-i duca pe cei doi frati cu forta intr-un loc cu totul special.
Sub presiunea si amenintarile unui general francez, fratii Grimm vor avea obligatia de a descoperi motivele care au dus la disparitia a zece fete din satul Marbaden.
Cei doi frati, ce si-au batut joc pana atunci de fanteziile prostesti ale oamenilor, vor descoperi pe propria lor piele faptul ca exista si forte supranaturale pentru care nu sunt deloc pregatiti sa lupte, intrucat antrenamentul lor se baza doar pe viclesuguri si scamatorii.
O regina vrajitoare (Monica Bellucci) isi doarme de secole somnul, in turnul sau din codrul fermecat aflat in apropierea satului, iar in aceasta padure copacii parca prind viata, schimbandu-si mai mereu pozitia pentru a-i determina pe oameni sa se rataceasca. De asemenea, vietuitoarele par sa se supuna poruncilor reginei adormite, ce avea nevoie de sacrificarea a 12 fete tinere pentru a se trezi.
La mijloc este si o fata frumoasa, pe nume Angelika (Lena Headey), un motiv solid pentru cei doi frati pentru a face totul ca sa o opreasca pe regina vrajitoare.  
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dumneavoastra va fi postat imediat ce va fi validat de un moderator