Planeta misterioasa - Marte

Marte este cea de-a patra planetă a sistemului solar (planeta noastra fiind a treia ). Distanţa medie faţă de soare este de 142 milioane mile, distanta de periheliu 128.600.000 mile, distanta de afeliu 160 milioane mile, iar distanţa faţă de pământ variază de la 36 milioane mile (58 milioane km) la peste 250 de milioane de mile (403 milioane km).

Un drum dus până la Marte durează între 6 şi 9 luni. Iar o expediţie cu echipaj uman dus întors ar costa aprox. 282 miliarde de lire sterline, după unele calcule şi planuri făcute de specialiştii NASA. Costul uriaş fiind şi principalul impediment pentru o viitoare expediţie cu echipaj uman.
Marte (planeta roşie)  are o atmosferă alcătuită din aproximativ 95% dioxid de carbon, cu mici cantităţi de azot, argon şi oxigen. Presiunea atmosferica variază de la 0,5% la 1% faţă de cea a Pământului. Temperaturile de suprafaţă sunt în intervalul -30F la 200F.
În cea mai mare parte Marte are nori ce conţin apă îngheţată şi cantităţi de dioxid de carbon îngheţat. Furtuni de praf apar pe Marte. Planeta are două calote polare, formate din straturi subţiri de apă îngheţată şi dioxid de carbon îngheţat. Calotele polare se extind şi se micşorează în funcţie de anotimpurile marţiene.
La suprafaţa planetei se află cratere mari şi zone întinse cu cruste, probabil foarte vechi, precum şi o vale a rifturilor (Vallis Marineris) ce se întinde pe aproximativ 5000 km lăţime şi are aproape 10 km adâncime. Se mai pot observa semne extinse de eroziune provocate de apă, canale şi câmpii ce par să fi fost acoperite de apă. Cu toate acestea nu s-a descoperit existenta lichidului vital pe suprafaţa planetei, însă există suficiente dovezi pentru a formula o ipoteză prin care Marte, cu sute de milioane de ani în urmă, ar fi fost o planetă albastră, acoperită de ape.
Din punct de vedere geologic Marte este mult mai puţin activ decât Pământul. Judecând după eroziunea craterelor, ultimele activităţi au avut loc acum câteva sute de milioane de ani. Unul dintre vulcanii săi, Nix Olympica sau Olympus Mons, este de 500 km în diametru şi de peste 20 km înălţime.
Planeta roşie a fascinat şi continuă să fascineze imaginaţia oamenilor ea fiind cea mai apropiată planetă de Tera şi unde conform noilor dovezi apărute se presupune că ar exista viaţă, fie ea şi doar sub formă de organisme simple.
Încă din secolul al XIX - lea astronomii care observau planeta roşie prin instrumentele de la acea dată au crezut că văd canale artificiale de irigaţii create de fiinţe inteligente.
Este îndoielnic faptul că viaţa ar putea evolua pe Marte, în condiţiile actuale. Se crede insa ca unele organisme simple ar putea sa existe acolo, dacă în trecut viaţa a existat pe Marte, iar în urma unui presupus cataclism planetar să fi supravieţuit prin adaptarea la condiţii mai severe. În anumite părţi ale planetei au fost identificate, în imaginile luate din spaţiu de sondele Viking, posibile zone care să ofere condiţii propice de susţinere a vieţii.  Site-urile alese pentru aterizarea sondelor au fost insa pentru siguranţă şi nu sunt cele mai probabile locuri pentru a căuta viaţă.
În 1997, un meteorit marţian a fost descoperit în Antarctica iar în urma cercetării lui s-a ajuns la concluzia că prezintă posibile dovezi de viaţă marţiană, respectiv organisme simple fosilizate.

Tocmai aceste ipoteze şi presupuneri alimentează imaginaţia pământenilor, neexistând limite în a aborda şi dezvolta la nesfârşit un subiect fie el şi aproape nesemnificativ.
Astfel că în iulie 1976, Viking Orbiter 1 a capturat imagini ale regiunii Cydonia de pe Marte, ca parte a procesului de căutare în vederea descoperirii de potenţiale locuri de debarcare pentru Viking Lander 2. La data de 25 iulie 1976, acesta a fotografiat şi o regiune de-a lungul unei porţiuni abrupte ce separă mai multe cratere. Printre fotografii a fost şi una ce semăna cu  o faţă umană.

Odată publicată această fotografie ziarele din întreaga lume vuiau despre ştirea conform căreia pe Marte se află o sculptură imensă ce reprezintă un chip de om. Şi nu a fost de ajuns. Vânătorii de senzaţional au cercetat mai atent fotografiile capturate în zona unde se afla chipul şi au descoperit că nu departe de această imensă sculptură se aflau şi vreo câteva piramide, formând astfel împreună un oraş antic, vechi de milioane de ani, rămăşiţele unei civilizaţii umane de pe Marte, făcându-se diferite comparaţii între piramidele egiptene sau cele mayaşe şi presupusul oraş antic de pe Marte.
Ulterior, în urma trimiterii de noi sonde cu echipament mult mai performant decât cel aflat pe  Viking, s-au luat imagini amănunţite asupra întregii suprafeţe a planetei Marte. Spre totala dezamăgire a entuziaştilor acea sculptură enormă, reprezentând un chip, nu mai apărea în noile imagini, iar în locul presupusei sculpturi găsindu-se doar o formaţiune simplă de munţi şi văi. Concluzia care s-a tras a fost că acel chip a apărut doar ca efect al căderii umbrei pe formaţiunile stâncoase din acea zonă, fiind doar o iluzie optică.
Cu toate acestea, lămuririle nu au fost de ajuns pentru a cuminţii anumite spirite care au continuă să se agite cu înverşunare atunci când se punea în discuţie subiectul Marte.
Sonda spaţială  Mars Odyssey Orbiter 2001 a făcut şi ea o imagine foarte bună, de asemenea în zona Cydonia, din care s-au înfruptat din plin cu utopii cei mai mulţi dintre foştii păcăliţi. Ea reprezintă tot un fel de sculptură gigant pe care se pot distinge elementele unei feţe umane cum ar fi o faţă cu frunte, nas, ochi, gură, bărbie, gât, urechi, având profilul supradimensionat al unei femei tinere.

Făcându-se asemuiri între planeta Marte şi platoul Marcahuasi (Peru) discuţiile pe seama acestui chip continuă şi în ziua de azi.
Nu de mult, după lansarea softului pentru calculator Google Mars, unul din exploratorii împătimiţi ai acestei aplicaţii s-a prezentat la televiziunile de ştiri afirmând, nici mai mult nici mai puţin, că a găsit dovezile existenţei vieţii extraterestre pe Marte. Dovada fiind o altă presupusă sculptură gigantică, ce reprezenta capul unui bărbat cu gât, din profil stânga, respectiv era imaginea unei persoane uşor supraponderale, fără păr, din care se distingea urechea şi conturul feţei respectiv bărbia, nasul, gura şi ochiul.

Ulterior s-a demonstrat că această „descoperire tulburătoare” nu este de fapt decât un crater, unde imaginea unui chip de bărbat s-a format ca urmare a poziţiei umbrelor şi a luminii rezultând la fel ca şi în cazurile anterioare o iluzie optică.
La o simplă căutare pe internet putem descoperi o multitudine de astfel de „monumente megalictice” de proporţii colosale. Aşadar am putea vorbi la nesfârşit de un „turn al diavolului pe Marte”, de un „chip demonic”, de tuneluri artificiale pe suprafaţa planetei, de domuri sau biostaţii construite în interiorul unor cratere, de cilindri de culoare albă, de inimi construite din gheaţă, etc. Se pot găsii însă şi ciudăţenii de dimensiuni mai puţin impresionante in ce priveşte mărimea cum ar fi o imagine luată de un „rover” cu o presupusă monedă cu chipul unei femei, sau de sculpturi de dimensiuni mai mici reprezentând oameni sau animale.
Până una alta se tot discută despre posibilitatea unor expediţii cu echipaj uman către planeta roşie, subiectul fiind abordat atât de către ruşi cât şi de către americani, principalul impediment fiind costul mult prea mare.

În prezent se iau în calcul tot felul de variante iar una dintre acestea este de a trimite echipaj uman alcătuit din astronauţi cu vârsta de 60 de ani care să nu se mai întoarcă prea curând pe pământ şi care vor pune bazele unei colonii pe planeta roşie, urmând ca în decursul timpului să fie expediate provizii şi alţi colonişti. Savantii şi-au motivat ideea prin aceea că un transport dus – întors ar costa şi ar dura mult prea mult iar un echipaj tânăr ar avea scăzută speranţa de viaţă, datorită duratei mult prea mari de timp necesare călătoriei şi, de asemenea, glandele lor reproducătoare ar  avea de suferit, ca urmare a radiaţiilor. În sprijinul acestei idei vine o alta prin care coloniştii, în timpul şederii lor pe Marte, vor fabrica din resursele existente pe planetă combustibilul necesar întoarcerii acasă reducându-se astfel cu mult cheltuielile necesare transportului.
Până la punerea în practică a acestor planuri indraznete prezenţa omului pe Marte va rămâne şi ea doar o utopie.

Arhivele extraterestrilor, part.3 - Vimana

Odata cu descifrarea celor mai vechi texte scrise din lume, numerosi oameni de stiinta au fost uimiti sa constate faptul ca acestea se refereau la diferite aparate de zbor, precum si la arme extrem de puternice si neobisnuite, similare cu armele atomice din zilele noastre.

Trimiterile la aceste aparate de zbor sunt frecvente in textele antice indiene (sanscrita), iar descrierile sunt legate de implicarea lor in diferite razboaie. Exista insa si referi cu privire la posibilitatea acestor aparate antice de zbor de a explora adancurile oceanelor,precum si de a parasi spatiul terestru si de a calatori in cosmos, spre alte stele.  Aparatele sunt descrise ca fiind extrem de agile, acestea decoland vertical si putand fi manevrate in aer in orice directie. Marimea acestora variaza, de la aparate de mici dimensiuni, cu un singur ocupant, la aparate ce pot transporta si o mie de persoane.
Aceste obiecte poarta denumirea de Vimana sau Pushpaka si sunt descrise in Vedele indiene ca:
- Rukma vimana - aparat de zbor de dimensiuni mici autopropulsat cu ajutorul unui mecanism misterios ce folosea energia electrica.

 - Trichakra Ratha – vehicul cu trei motoare proiectat pentru a functiona doar in aer;

- Gaja-vimana, termenul implica cuvantul “gaja” ce inseamna elefant si reprezinta un aparat descris ca fiind de mari dimensiuni, propulsat de mai multe motoare;
- Jalayan este un vehicul proiectat sa functioneze atat in aer cat si in apa;
- Agnihotra-vimana este un aparat propulsat cu doua motoare pe baza de combustibil, generand foc si zgomot puternic;
- Kaara – vehicul ce functioneaza atat in apa cat si pe uscat;
- Exista si alti termeni folositi cu referire la diverse pasari cum ar fi pescarusi, ibisi si care descriu aparate de zbor ultrausoare cu un singur ocupant.

Frapant este faptul ca au fost gasite si anumite texte ce fac o descriere larga asupra acestor aparate zburatoare, oferind indicatii asupra modalitatilor in care acestea ar putea fi construite, pe langa diverse instructiuni privin antrenamentul si regimul alimentar la care trebuie sa fie supusi pilotii. Astfel unele aparate sunt descrise ca functionand cu ajutorul puterii generate de mercur sau de un combustibil galbui asemanator benzinei. Nu se stie modul in care mercurul poate fi folosit ca mijloc de propulsie iar cei mai multi dintre cercetatori au tras concluzia ca textele sanscrite fac referire la mercur ca fiind  folosit in diverse mecanisme de control si de directie al navelor zburatoare. De asemenea textele vechi fac referire la diferite dispozitive cum ar fi bobine de cupru, indicator de cristal, sfere vibratoare, piese pentru stabilizare, tije de grafit etc.
Vechile epopei indiene abunda de povesti cu referire la zei ce au purtat batalii aeriene in aparatele lor de zbor echipate cu un arsenal deosebit de variat, de la bombe cu efecte devastatoare, la fascicule laser ce pot vaporiza o persoana, precum si dotate cu o tehnologie hi-tech, de tip SWAT (special weapons and tactics) , prin care aceste aparate pot deveni invizibile.  
Un astfel de aparat folosit de un personaj Asura Maya este descris in Mahabharata ca ar masura doisprezece coti in circumferinta fiind propulsat de patru motoare puternice.
Povestile din Mahabharata fac referire la un razboi infiorator purtat intre zei, in care s-au folosit arme letale foarte asemanatoare cu arsenalul detinut in prezent de cele mai puternice armate.

In una dintre povesti eroul Krishna isi urmareste in zbor inamicul Salva, iar  pentru ca la un moment dat Vimana acestuia devine invizibila, Krishna lanseaza o sageata care cauta si gaseste sunetul scos de Vimana dusmana, ucigandu-l astfel pe Salva.
O descriere si mai uimitoare este cu privire la o arma folosita impotriva unor asezari numite Vrishnis si Andhakas. Zburand intr-o Vimana rapida si puternica, Gurkha arunca asupra a trei asezari din Vrishnis si Andhakas un proiectil ce contine toata puterea Universului, iar  mare parte din vietuitoare au fost nimicite intr-o coloana de foc si fum stralucitoare cat o mie de sori.
Cadavrele au fost arse si de nerecunoscut iar supravietuitorilor au inceput sa le cada unghiile si parul. Soldatii s-au aruncat in curentii unui rau, in disperarea lor de a scapa de infestare.
Caramizile au devenit sfaramicioase, ducand la prabusirea cladirilor, pasarile au fost acoperite de un strat de cenusa alba, iar hrana a devenit otravitoare.
Se crede ca aparatele Vimana si armamentul avansat a apartinut unei civilizatii stravechi, din mitica si disparuta Atlantida,  ce a fost anihilata in urma unui cataclism nuclear devastator provocat de o civilizatie extraterestra venita de pe o planeta indepartata, numita Nibiru. De altfel textele stravechi sanscrite contin referiri amanuntite cu privire la unele stele din sistemul nostru solar si nu numai, informatii ce pot fi obtinute doar cu ajutorul unor telescoape si instrumente ultraperformante.

Arhivele extraterestrilor, part.2 - discurile Dropa

Povestea discurilor de piatra Dropa este foarte controversata. Chiar si in prezent, dupa mai bine de 57 de ani, sunt aduse argumente in favoarea sau in defavoarea acestei istorisiri.
Totul a inceput in anul 1955 cand in presa vest germana circula un articol din care rezulta descoperirea in Tibet a unor morminte si pietre ciudate. De la acea data povestea a suferit numeroase adaugiri si denaturari fiind preluata si readaptata de diversi autori ale caror intentii ar putea fi puse acum cu usurinta la indoiala.
In anul 1934 o echipa de cercetatori antropologi chinezi au efectuat  o expeditie in Tibet intr- o regiune numita Baian Kara-Ula, pe teritoriul triburilor Drupa si Ham.

Motivul expeditiei fiind cercetarea particularitatilor neobisnuite pe care le prezentau membrii acestor triburi, respectiv acestia erau de statura foarte mica, cu pielea de culoare galbena si capul anormal de mare. In aceasta zona cercetatorii au descoperit cavitati sapate in munte inautru carora se aflau randuite mai multe morminte din piatra.
Ceea ce a atras atentia oamenilor de stiinta au fost cateva deschizaturi executate in peretii grotelor ale caror suprafete se prezentau extrem de fine si de precise, ca si cum roca ar fi fost taiata si prelucrata cu un instrument modern asemanator laserului.
De asemenea pe peretii cavernelor  au fost descoperite desene rupestre ce reprezentau soarele, luna si stelele precum si cateva obiecte zburatoare ciudate ce pareau ca se indreapta in deriva spre munti.

Uimirea cercetatorilor a fost si mai mare atunci cand au deschis unul dintre morminte si au constatat ca inauntru se afla ramasitele unei fiinte umanoide, ce depasea cu putin 1 metru, iar capul acestei creaturi era disproportionat de mare. Unul din cercetatori a emis imediat ipoteza ca ceea ce se gasea in mormant era de fapt scheletul unei gorile de munte, dar in nici o cultura antica tribala de pe teritoriul Chinei sau al Tibetului gorilele de munte nu au fost intr-atat de venerate incat sa li se pregateasca cu atat de multa truda morminte sapate in piatra.
In cursul sapaturilor care au urmat au fost descoperite nu mai putin de 716 discuri prelucrate dintr-o piatra foarte dura, bogat metalizata.

Discurile aveau o forma rotunda si erau prevazute cu un orificiu sau o cavitate in mijloc, semanand intr-o anumita masura cu discurile de patefon.

Aduse la Pekin un anume profesor chinez Tsum Um Nui alaturi de o echipa formata din cativa specialisti au cercetat in mod amanuntit obiectele circulare descoperite. Ei au constatat cu ajutorul unei lupe puternice faptul ca acestea erau gravate cu o serie de semne ce parea sa fie un soi de scriere nemaiintalnita pana atunci. Scrierile erau dispuse pe disc in santuri ce descriau o forma spiralata. Santurile porneau de la orificiul central al discului si se indreptau spre marginea acestuia.
Vreme de douazeci de ani profesorul  Tsum Um Nuia alaturi de echipa sa au depus eforturi impresionante pentru a descifra scrierea ciudata de pe discuri.

Scrierile au dezvaluit o istorie foarte intriganta pentru cei mai multi cercetatori. Intratat de intriganta incat  Academia de Preisto­rie din Pekin a ezitat sa-si dea acordul pentru publicarea rezultatelor obtinute de catre profesorul chinez.
Si aceasta pentru ca scrierile faceau referire la o rasa de extraterestrii, numita Dropa, care in urma cu aproximativ 12000 de ani in urma au aterizat in muntii Tibetului, sosind in vehicule spatiale.
Unul din texte suna cam asa: „Dropa au coborît din nori în navele lor aeriene. Şi de zece ori, pînă la răsăritul soarelui, bărbaţii, femeile şi copii s-au ascuns în peşteri. Pînă la sfîrşit, ei au înţeles semnele şi au înţeles că de această dată Dropa veniseră cu intenţii paşnice...“
Iar alte texte faceau referire la tribul Ham ce deplangea soarta acestor straini care, dupa ce s-au prabusit si au fost macelariti partial, nu au mai avut suficiente resurse, pentru a-si repara aparatele de zbor si a se intoarce acasa.
Intrigati de descoperirea chinejilor oamenii de stiinta rusi au solicitat omologilor lor sa le fie expediate la Moscova cateva discuri in vederea cercetarii.
Odata ajunse in capitala rusa cercetatorii rusi au procedat la examinarea compozitiei materialului din care erau confectionate discurile. In urma studiilor au stabilit cu certitudine ca discurile contineau cantitati insemnate de cobalt, precum si un alt metal necunoscut pana atunci.
Cercetarile rusilor nu s-au oprit aici, ei au supus discurile la diferite teste in urma carora s-a descoperit un fel de vibratie de un anumit ritm pe care obiectele antice il emiteau, ca si cum ar fi continut o serie de informatii; similar cu discurile de memorie magnetica sub forma de hard disk drive, din oricare PC. Rusii au concluzionat ca pietrele au constituit candva o parte din componentele unui sistem electric.
Se spune despre Tsum Um Nui ca intr-atat de mult a fost ridiculizat de comunitatea stiintifica de atunci incat s-a autoexilat in Japonia, unde a trait in anonimat pana la moarte.
Insa si alti autori au facut referire la lucrarea sa, cum ar fi profesorul Vyatcheslav Saizev, din cadrul Institutului de Literatura al Academiei de Stiinte a URSS, in articolele sale aparute in anul 1967 in revista „Sputnik” si „Nauka i Religiia”, precum si scriitorul David Gamon, in cartea sa „Sungods in Exil” din 1978, caruia i se atribuie si cea mai mare parte din denaturarea acestei istorisiri.  David Gamon fiind un simplu speculant ce a fost atras la acea data  de succesul cartii „Carele Domnului” a lui Erich von Daniken, din 1968. Ulterior Gamon a recunoscut ca a contopit o intamplare reala, culeasa din revistele de stiinta sovietice, cu unele scrieri SF din care s-a inspirat.
Pentru a separa adevarul de fictiune trebuie sa ascultam si de contra-argumente, cum ar fi:
- Membrii triburilor Dropa si Ham nu au fost niciodata neobisnuiti fata de majoritatea populatiei tibetane, asa cum ar fi fost descrisi in unele scrieri, mici de statura si cu o forma a capului anormal de mare. Dimpotriva atat Dropa cat si Ham au furnizat armatei tibetane soldati foarte vigurosi si voinici, intrucat ocupatia lor principala este de pastori.
- Nu exista inregistrat nicaieri in China un fost profesor pe numele de  Tsum Um Nui. De altfel nici macar numele nu este unul chinezesc ci pare mai degraba un nume japonez adaptat la pronuntia si scrierea chineza.
- Discurile Dropa par sa fi disparut complet. Ele ar fi trebuit sa se regaseasca in muzeele din China, insa in prezent nicaieri in lume nu au fost descoperite aceste dovezi. Tot ceea ce se stie despre discuri sunt anumite fotografii facute de diverse persoane, precum si din descrierile autorilor care au abordat acest subiect.  Insa in timp ce discurile sunt descrise ca obiecte avand un diametru aproximativ de 30 de cm, in fotografii aceste discuri par a fi cu mult mai mari. Mai mult decat atat in nici o fotografie nu se pot vedea santurile spiralate formate de scrierea misterioasa.
- Este greu de crezut ca un profesor, fie el si exceptional, ar fi reusit sa traduca un text scris intr-o limba cu totul necunoscuta, intrucat majoritatea scrierilor ce au putut fi descifrate s-au raportat la dialectul anumitor popoare, acestea pastrandu-se in anumite forme familiare (cum ar fi scrierile sumeriene, sau hieroglifele egiptene).
Chiar si cu aceste contra-argumente sunt destule persoane ce nu renunta la ideea existentei discurilor Dropa, sustinand o teorie a conspiratiei prin care atat Rusia cat si China incearca in prezent stergerea oricaror dovezi cu privire la cercetarile efectuate pana in prezent, intrucat informatiile continute de catre aceste artefacte le pot aduce un imens avantaj tehnologic in fata unor puteri rivale cum ar fi S.U.A. Pana una alta subiectul Dropa s-a transformat intr-un fel de Roswell asiatic.