Se afișează postările cu eticheta straini. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta straini. Afișați toate postările

vineri, 11 mai 2012

Arhivele extraterestrilor, part.1 - Cartea lui Enoh; Biblia


Poruncile si pildele din Biblie ofera indicatii cu privire la felul  de comportament pe care  omul ar trebui sa-l adopte si nu ofera raspunsuri directe cu privire la Dumnezeu, Ingeri sau Sfantul Duh. Aceasta pentru ca un anumit mod de viata contribuie decisiv la dezvoltarea spirituala a omului iar toate celelalte intrebari isi vor gasi de aici raspunsul.
In Biblie sunt mentionati profeti care au fost inaltati la cer in care de foc, dupa ce si-au terminat misia ce au avut-o pe pamant. Unul dintre cei inaltati de care pomeneste Biblia este Enoh. Din “Cartea lui Enoh” se poate deduce destul de usor ca acesta a avut contact cu o rasa de extraterestrii  Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a mutat Dumnezeu” (Geneză 5:24)
Cel mai probabil primul pacat infaptuit de om se refera la influentarea evolutiei rasei umane de catre o alta rasa de extraterestrii in urma careia fiinta umana a capatat si alte particularitati decat cele dorite de catre primii creatori. De asemenea acestia au intervenit decisiv in modelarea istoriei noastre precum si in dobandirea de aptitudini si abilitati ce au contribuit la aparitia civilizatiilor.
Pe cand copiii oamenilor se inmultisera in acele zile. s-a facut ca ficele lor s-au nascut gratioase si frumoase. Si atunci, cand ingerii, copii Cerurilor, le-au vazut, s-au indragostit de ele; si ei si-au spus unii altora: sa ne alegem femei din rasa oamenilor si sa avem copii cu ele.
Intr-adevar ei au jurat si s-au legat intre ei printr-un legamant cu blestem. Ei erau in numar de 200 si coborau din Adis, loc asezat in apropierea muntelui Hermon.
Si ei si-au ales fiecare cate o femeie, si s-au apropiat de ele si au convietuit cu ele; si ei le-au invatat vrajitorii, farmece si insusirile radacinilor si arborilor.
Si aceste femei au zamislit si au nascut uriasi. Statura lor era de 300 de coti. Ei au inghitit tot ce munca oamenilor poate sa produca, si n-a fost chip sa fie saturati. Atunci s-au intors impotriva oamenilor insisi ca sa-i manance.” (Cartea lui Enoh 7:1,2,7-13)
Azayel i-a mai invatat pe oameni sa faca sabii, cutite, scuturi, platose, oglinzi; el le-a aratat cum sa faca bratari si podoabe, cum sa foloseasca vopsele, arta de a-si inegri spancenele, de a folosi pietrele pretioase si tot soiul de spoieli, astfel incat oamenii s-au stricat.
Amazarak i-a invatat tot felul de vrajitorii, de farmece si insusirile radacinilor. Armers i-a invatat arta de a dezlega vrajitoriile. Barkayal i-a invatat arta de a urmarii stelele. Akibeel i-a invatat semnele. Tamiel i-a invatat astronomia. Si Asaradel i-a invatat miscarile lunii.
” (Cartea lui Enoh 8:1-8)

Ce este omul in ochii creatorilor lui? Conform Bibliei fiinta umana nu este mai mult decat un sclav, dar acest lucru nu ar trebui sa-i faca pe oameni sa se simta intr-un fel frustrati ci dimpotriva, chiar mai impacati, pentru ca lucrurile puteau sta cu mult mai prost.
Se ne gandim doar la modul cum oamenii le trateaza pe celelalte vietuitoare de pe pamant, doar pentru ca le considera cu mult inferioare speciei sale. De cele mai multe ori omul nu este capabil sa-si trateze cu respect nici macar proprii semeni. Tortura, prigonirea, umilirea, schilodirea, uciderea si alte fapte ingrozitoare au fost si vor fi infaptuite de catre om impotriva omului, fie el crestin sau nu.
Cine este diavolul? Biblia il defineste ca fiind rivalul, cel izgonit si prigonit, cel care a refuzat supunerea, ingerul cazut din cer pe pamant. Satan este si el o faptura creata ce a intrat in conflict cu fortele divine. Fiind un dusman declarat al lui Dumnezeu a fost aruncat din cer pentru rebeliune.
Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el.” (Apocalipsa 12:7,8)
Denumirea de Lucifer – lux(lumina), ferre(a transporta) “purtator de lumina” – se refera la o rasa superioara de fiinte extraterestre ce a facut parte, cu foarte mult timp in urma, dintr-o alianta ce implica mai multe rase de extraterestri conduse de fiinte spirituale. Rolul lor initial a fost acela de gardieni, de pazitori ai lumilor, insa in urma unui razboi pe care l-au pierdut in fata unor adversari net superiori atat spiritual cat si tehnologic, si-au pierdut acest statut iar lumea lor a fost nimicita aproape in totalitate.
In anumite lucrari religioase ingerii sunt impartiti in mai multe grupuri ce poarta denumiri diferite, dupa misiunea ce o aveau de indeplinit. Astfel ingerii sunt:
-Ingerii Serafimi (Isaia 6:2)„cei care au cu cate sase aripi” adica cei care calatoresc, care fac munca de teren.
-Ingerii Heruvimi (Iezechiel 10:12)„cei cu ochi multi” cei care au puterea de a supraveghea si de a privi asupra lumilor de la mari departari asigurandu-se de bunul mers al lucrurilor.
-Ingerii ce fac parte din gruparea asa numita  „Batranii” (Apocalipsa 11:16; 5:11), adica conducerea sau cei care hotaresc, cei care i-au decizii; acesti ingeri sunt fiinte spirituale extraterestre foarte evoluate.
In ce priveste rasele prigonite un raspuns aflam din Biblie si anume ca "ingerii cazuti din cer au fost a treia parte din stelele cerului " ( Apocalipsa 12: 4, 9 ); „Locuinta ingerilor cazuti este in vazduh”( Efeseni 6: 12 ); „Atunci Domnul a zis către Satan: "De unde vii?" Iar Satan a răspuns Domnului şi a zis: "Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos". (Cartea lui Iov Cap.1:7)
In versetele biblice: Isaia 14:12,15; II Petru 2: 4; Iuda 1: 6; Luca 8: 31 ingerii rai sunt aruncati in intuneric, adica departe de Dumnezeu.
Se crede ca „ei” se afla chiar si aici, pe Pamant. Supravietuiesc ascuzandu-se in diferite baze subterane, fara a incalca insa poruncile Bătranilor. Traiesc cu frica pentru ca stiu ca sunt la cheremul unor forte cu mult peste posibilitatile lor de aparare. De asemenea ne urasc doar pentru ca suntem oameni insa sunt constienti ca sfarsitul va veni si pentru ei, odata ce creatorii si protectorii nostrii si-au pierdut interesul pentru specia noastra.

Compromisul pe care l-au facut pentru supravietuirea lor este direct legat de existenta noastra pe pamant ”Voi trebuie sa va rugati pentru oameni si nu oamenii pentru voi!” (Cartea lui Enoh 14:1). Cu toate acestea este de asteptat aparitia unui nou razboi in care rasele extraterestre vor incerca sa se elimine reciproc, iar la mijloc va fi omenirea.


Arhivele extraterestrilor, part.3 - Vimana


Odata cu descifrarea celor mai vechi texte scrise din lume, numerosi oameni de stiinta au fost uimiti sa constate faptul ca acestea se refereau la diferite aparate de zbor, precum si la arme extrem de puternice si neobisnuite, similare cu armele atomice din zilele noastre.

Trimiterile la aceste aparate de zbor sunt frecvente in textele antice indiene (sanscrita), iar descrierile sunt legate de implicarea lor in diferite razboaie. Exista insa si referi cu privire la posibilitatea acestor aparate antice de zbor de a explora adancurile oceanelor,precum si de a parasi spatiul terestru si de a calatori in cosmos, spre alte stele.  Aparatele sunt descrise ca fiind extrem de agile, acestea decoland vertical si putand fi manevrate in aer in orice directie. Marimea acestora variaza, de la aparate de mici dimensiuni, cu un singur ocupant, la aparate ce pot transporta si o mie de persoane.
Aceste obiecte poarta denumirea de Vimana sau Pushpaka si sunt descrise in Vedele indiene ca:
- Rukma vimana - aparat de zbor de dimensiuni mici autopropulsat cu ajutorul unui mecanism misterios ce folosea energia electrica.


 - Trichakra Ratha – vehicul cu trei motoare proiectat pentru a functiona doar in aer;

- Gaja-vimana, termenul implica cuvantul gaja” ce inseamna elefant si reprezinta un aparat descris ca fiind de mari dimensiuni, propulsat de mai multe motoare;
- Jalayan este un vehicul proiectat sa functioneze atat in aer cat si in apa;
- Agnihotra-vimana este un aparat propulsat cu doua motoare pe baza de combustibil, generand foc si zgomot puternic;
- Kaara – vehicul ce functioneaza atat in apa cat si pe uscat;
- Exista si alti termeni folositi cu referire la diverse pasari cum ar fi pescarusi, ibisi si care descriu aparate de zbor ultrausoare cu un singur ocupant.


Frapant este faptul ca au fost gasite si anumite texte ce fac o descriere larga asupra acestor aparate zburatoare, oferind indicatii asupra modalitatilor in care acestea ar putea fi construite, pe langa diverse instructiuni privin antrenamentul si regimul alimentar la care trebuie sa fie supusi pilotii. Astfel unele aparate sunt descrise ca functionand cu ajutorul puterii generate de mercur sau de un combustibil galbui asemanator benzinei. Nu se stie modul in care mercurul poate fi folosit ca mijloc de propulsie iar cei mai multi dintre cercetatori au tras concluzia ca textele sanscrite fac referire la mercur ca fiind  folosit in diverse mecanisme de control si de directie al navelor zburatoare. De asemenea textele vechi fac referire la diferite dispozitive cum ar fi bobine de cupru, indicator de cristal, sfere vibratoare, piese pentru stabilizare, tije de grafit etc.
Vechile epopei indiene abunda de povesti cu referire la zei ce au purtat batalii aeriene in aparatele lor de zbor echipate cu un arsenal deosebit de variat, de la bombe cu efecte devastatoare, la fascicule laser ce pot vaporiza o persoana, precum si dotate cu o tehnologie hi-tech, de tip SWAT (special weapons and tactics) , prin care aceste aparate pot deveni invizibile.  
Un astfel de aparat folosit de un personaj Asura Maya este descris in Mahabharata ca ar masura doisprezece coti in circumferinta fiind propulsat de patru motoare puternice.
Povestile din Mahabharata fac referire la un razboi infiorator purtat intre zei, in care s-au folosit arme letale foarte asemanatoare cu arsenalul detinut in prezent de cele mai puternice armate.

In una dintre povesti eroul Krishna isi urmareste in zbor inamicul Salva, iar  pentru ca la un moment dat Vimana acestuia devine invizibila, Krishna lanseaza o sageata care cauta si gaseste sunetul scos de Vimana dusmana, ucigandu-l astfel pe Salva.
O descriere si mai uimitoare este cu privire la o arma folosita impotriva unor asezari numite Vrishnis si Andhakas. Zburand intr-o Vimana rapida si puternica, Gurkha arunca asupra a trei asezari din Vrishnis si Andhakas un proiectil ce contine toata puterea Universului, iar  mare parte din vietuitoare au fost nimicite intr-o coloana de foc si fum stralucitoare cat o mie de sori.
Cadavrele au fost arse si de nerecunoscut iar supravietuitorilor au inceput sa le cada unghiile si parul. Soldatii s-au aruncat in curentii unui rau, in disperarea lor de a scapa de infestare.
Caramizile au devenit sfaramicioase, ducand la prabusirea cladirilor, pasarile au fost acoperite de un strat de cenusa alba, iar hrana a devenit otravitoare.
Se crede ca aparatele Vimana si armamentul avansat a apartinut unei civilizatii stravechi, din mitica si disparuta Atlantida,  ce a fost anihilata in urma unui cataclism nuclear devastator provocat de o civilizatie extraterestra venita de pe o planeta indepartata, numita Nibiru. De altfel textele stravechi sanscrite contin referiri amanuntite cu privire la unele stele din sistemul nostru solar si nu numai, informatii ce pot fi obtinute doar cu ajutorul unor telescoape si instrumente ultraperformante.

Arhivele extraterestrilor, part.2 - discurile Dropa

Povestea discurilor de piatra Dropa este foarte controversata. Chiar si in prezent, dupa mai bine de 57 de ani, sunt aduse argumente in favoarea sau in defavoarea acestei istorisiri.
Totul a inceput in anul 1955 cand in presa vest germana circula un articol din care rezulta descoperirea in Tibet a unor morminte si pietre ciudate. De la acea data povestea a suferit numeroase adaugiri si denaturari fiind preluata si readaptata de diversi autori ale caror intentii ar putea fi puse acum cu usurinta la indoiala.
In anul 1934 o echipa de cercetatori antropologi chinezi au efectuat  o expeditie in Tibet intr- o regiune numita Baian Kara-Ula, pe teritoriul triburilor Drupa si Ham.
Motivul expeditiei fiind cercetarea particularitatilor neobisnuite pe care le prezentau membrii acestor triburi, respectiv acestia erau de statura foarte mica, cu pielea de culoare galbena si capul anormal de mare. In aceasta zona cercetatorii au descoperit cavitati sapate in munte inautru carora se aflau randuite mai multe morminte din piatra.
Ceea ce a atras atentia oamenilor de stiinta au fost cateva deschizaturi executate in peretii grotelor ale caror suprafete se prezentau extrem de fine si de precise, ca si cum roca ar fi fost taiata si prelucrata cu un instrument modern asemanator laserului.
De asemenea pe peretii cavernelor  au fost descoperite desene rupestre ce reprezentau soarele, luna si stelele precum si cateva obiecte zburatoare ciudate ce pareau ca se indreapta in deriva spre munti.
Uimirea cercetatorilor a fost si mai mare atunci cand au deschis unul dintre morminte si au constatat ca inauntru se afla ramasitele unei fiinte umanoide, ce depasea cu putin 1 metru, iar capul acestei creaturi era disproportionat de mare. Unul din cercetatori a emis imediat ipoteza ca ceea ce se gasea in mormant era de fapt scheletul unei gorile de munte, dar in nici o cultura antica tribala de pe teritoriul Chinei sau al Tibetului gorilele de munte nu au fost intr-atat de venerate incat sa li se pregateasca cu atat de multa truda morminte sapate in piatra.
In cursul sapaturilor care au urmat au fost descoperite nu mai putin de 716 discuri prelucrate dintr-o piatra foarte dura, bogat metalizata.


Discurile aveau o forma rotunda si erau prevazute cu un orificiu sau o cavitate in mijloc, semanand intr-o anumita masura cu discurile de patefon.


Aduse la Pekin un anume profesor chinez Tsum Um Nui alaturi de o echipa formata din cativa specialisti au cercetat in mod amanuntit obiectele circulare descoperite. Ei au constatat cu ajutorul unei lupe puternice faptul ca acestea erau gravate cu o serie de semne ce parea sa fie un soi de scriere nemaiintalnita pana atunci. Scrierile erau dispuse pe disc in santuri ce descriau o forma spiralata. Santurile porneau de la orificiul central al discului si se indreptau spre marginea acestuia.
Vreme de douazeci de ani profesorul  Tsum Um Nuia alaturi de echipa sa au depus eforturi impresionante pentru a descifra scrierea ciudata de pe discuri.


Scrierile au dezvaluit o istorie foarte intriganta pentru cei mai multi cercetatori. Intratat de intriganta incat  Academia de Preisto­rie din Pekin a ezitat sa-si dea acordul pentru publicarea rezultatelor obtinute de catre profesorul chinez.
Si aceasta pentru ca scrierile faceau referire la o rasa de extraterestrii, numita Dropa, care in urma cu aproximativ 12000 de ani in urma au aterizat in muntii Tibetului, sosind in vehicule spatiale.
Unul din texte suna cam asa: „Dropa au coborît din nori în navele lor aeriene. Şi de zece ori, pînă la răsăritul soarelui, bărbaţii, femeile şi copii s-au ascuns în peşteri. Pînă la sfîrşit, ei au înţeles semnele şi au înţeles că de această dată Dropa veniseră cu intenţii paşnice...“
Iar alte texte faceau referire la tribul Ham ce deplangea soarta acestor straini care, dupa ce s-au prabusit si au fost macelariti partial, nu au mai avut suficiente resurse, pentru a-si repara aparatele de zbor si a se intoarce acasa.
Intrigati de descoperirea chinejilor oamenii de stiinta rusi au solicitat omologilor lor sa le fie expediate la Moscova cateva discuri in vederea cercetarii.
Odata ajunse in capitala rusa cercetatorii rusi au procedat la examinarea compozitiei materialului din care erau confectionate discurile. In urma studiilor au stabilit cu certitudine ca discurile contineau cantitati insemnate de cobalt, precum si un alt metal necunoscut pana atunci.
Cercetarile rusilor nu s-au oprit aici, ei au supus discurile la diferite teste in urma carora s-a descoperit un fel de vibratie de un anumit ritm pe care obiectele antice il emiteau, ca si cum ar fi continut o serie de informatii; similar cu discurile de memorie magnetica sub forma de hard disk drive, din oricare PC. Rusii au concluzionat ca pietrele au constituit candva o parte din componentele unui sistem electric.
Se spune despre Tsum Um Nui ca intr-atat de mult a fost ridiculizat de comunitatea stiintifica de atunci incat s-a autoexilat in Japonia, unde a trait in anonimat pana la moarte.
Insa si alti autori au facut referire la lucrarea sa, cum ar fi profesorul Vyatcheslav Saizev, din cadrul Institutului de Literatura al Academiei de Stiinte a URSS, in articolele sale aparute in anul 1967 in revista „Sputnik” si „Nauka i Religiia”, precum si scriitorul David Gamon, in cartea sa „Sungods in Exil” din 1978, caruia i se atribuie si cea mai mare parte din denaturarea acestei istorisiri.  David Gamon fiind un simplu speculant ce a fost atras la acea data  de succesul cartii „Carele Domnului” a lui Erich von Daniken, din 1968. Ulterior Gamon a recunoscut ca a contopit o intamplare reala, culeasa din revistele de stiinta sovietice, cu unele scrieri SF din care s-a inspirat.
Pentru a separa adevarul de fictiune trebuie sa ascultam si de contra-argumente, cum ar fi:
- Membrii triburilor Dropa si Ham nu au fost niciodata neobisnuiti fata de majoritatea populatiei tibetane, asa cum ar fi fost descrisi in unele scrieri, mici de statura si cu o forma a capului anormal de mare. Dimpotriva atat Dropa cat si Ham au furnizat armatei tibetane soldati foarte vigurosi si voinici, intrucat ocupatia lor principala este de pastori.
- Nu exista inregistrat nicaieri in China un fost profesor pe numele de  Tsum Um Nui. De altfel nici macar numele nu este unul chinezesc ci pare mai degraba un nume japonez adaptat la pronuntia si scrierea chineza.
- Discurile Dropa par sa fi disparut complet. Ele ar fi trebuit sa se regaseasca in muzeele din China, insa in prezent nicaieri in lume nu au fost descoperite aceste dovezi. Tot ceea ce se stie despre discuri sunt anumite fotografii facute de diverse persoane, precum si din descrierile autorilor care au abordat acest subiect.  Insa in timp ce discurile sunt descrise ca obiecte avand un diametru aproximativ de 30 de cm, in fotografii aceste discuri par a fi cu mult mai mari. Mai mult decat atat in nici o fotografie nu se pot vedea santurile spiralate formate de scrierea misterioasa.
- Este greu de crezut ca un profesor, fie el si exceptional, ar fi reusit sa traduca un text scris intr-o limba cu totul necunoscuta, intrucat majoritatea scrierilor ce au putut fi descifrate s-au raportat la dialectul anumitor popoare, acestea pastrandu-se in anumite forme familiare (cum ar fi scrierile sumeriene, sau hieroglifele egiptene).
Chiar si cu aceste contra-argumente sunt destule persoane ce nu renunta la ideea existentei discurilor Dropa, sustinand o teorie a conspiratiei prin care atat Rusia cat si China incearca in prezent stergerea oricaror dovezi cu privire la cercetarile efectuate pana in prezent, intrucat informatiile continute de catre aceste artefacte le pot aduce un imens avantaj tehnologic in fata unor puteri rivale cum ar fi S.U.A. Pana una alta subiectul Dropa s-a transformat intr-un fel de Roswell asiatic.