Amintirile unui legionar din Legiunea Straina

Intr-o zi obisnuita a lunii martie ma plimbam cu oarece treburi prin bancile din orasul Arad. Intr- una din banci asteptam posac in fata unui ghiseu, stand la coada ca orice roman civilizat. Deodata cetateanul din fata mea intoarce capul spre mine, isi bulbuca usor ochii, ramane asa vreo trei secunde dupa care revine la pozitia initiala, cu fata spre ghiseu. In gesturile sale se vedea ca ezita sa ma abordeze.
Intrigat la randul meu am inceput sa studiez atat alura cat si figura omului din fata mea. Pe masura ce-l studiam mi se intarea tot mai mult sentimentul ca respectivul are ceva familiar, ceva cunoscut mie candva pe parcursul vietii mele lungi si plictisitoare.

Pe cand incercam sa asociez un nume cu figura din fata, deodata in creier imi rasuna ca un ecou numele de "Van Damme". Nu, nu era actorul. Era un prieten din copilarie, pe care noi toti ceilalti il porecleam "Van Damme" si asta nu doar atat pentru asemanarea sa cu renumitul actor cat si pentru intentiile lui nebunesti de a se inrola in Legiunea Straina.
Iluminat brusc am tras un racnet de surpriza, de si-a scapat casierița teancul de bancnote pe sub birou iar gardianul de langa intrare si-a ridicat mainile sus in semn de capitulare.
Bucurosi am inceput sa exclamam amandoi diverse cuvinte, lungindu-le in genul: „Ce mai faaacii?”Vazand ca ii deranjam pe cei din banca "Van Damme" a propus sa mergem la el acasa, intrucat locuia in oras, chiar in apropierea bancii.
In locuinta acestuia, in timp ce savuram o bere, l-am intrebat in gluma pe amic daca si-a indeplinit visul de a intra in Legiunea Straina. Am fost surprins de raspunsul ferm al acestuia, care a adaugat faptul ca si-a incetat contractul cu Legiunea in urma cu doar 9 luni de zile.
Pentru ca sunt o fire curioasa i-am cerut lui "Van Damme" sa imi povesteasca peripetiile pe care le-a trait in Legiunea Straina. "Van Damme" a evitat sa-mi povesteasca activitatea din cadrul Legiunii, probabil si pentru ca trebuia sa respecte o anumita discretie profesionala, dar a fost de acord sa imi relateze cate ceva din inceputul aventurii carierei sale de Legionar. Pentru ca nu am avut un aparat de inregistrat am sa redau mai jos povestea lui "Van Damme" asa cum mi-o amintesc mai bine:
"Multi se gandesc sa ajunga in Legiune pentru a avea parte de aventura vietii lor, considerand astfel ca se vor salva de la o viata anosta si lipsita de sens. Legiunea mi-a oferit un nou mod de viata iar pentru a ma putea adapta la acest stil de trai a trebuit sa adopt un alt fel de a gandi. Pot spune ca dupa doar cinci ani de Legiune vei deveni un alt om, cu o alta mentalitate si cu o atitudine total diferita in fata vietii.
Daca fac o comparatie intre tanarul si inocentul civil care am fost si Legionarul din prezent, pot spune ca acum imi stiu cu hotarare si fara ezitari calea pe care trebuie sa o urmez in viata.
Dar sa incep cu inceputul. Asa cum sti imi faceam planuri de mult timp sa ajung in Franta, pentru a ma inrola in Legiune. Intr-o zi m-am hotarat sa fac acest pas, ca urmare a unor neintelegeri pe care le-am avut in familie. Ma simteam atat de nesigur pe mine, incat fiecare pas pe care-l faceam in directia Frantei parea ca ma apropie de nebunie. Dar m-am incurajat spunandu-mi ca, daca nu reusesc sa ma inrolez, cel putin ma voi putea lauda ulterior ca am vazut Franta.
In Franta sunt ceva mai mult de 15 centre de recrutare pentru Legiunea Straina, insa cel mai cunoscut este centrul din Aubagne, aflat undeva in sudul Marsiliei. Majoritatea celor care intra in Legiune provin de la centrul din Aubagne. Astfel ca am ales acest centru ca destinatie, insa pe drum m-am ratacit, Franta fiind o tara foarte mare. Nu prea stiam franceza, dar aveam un mic dictionar (de buzunar) la mine pe care-l scoteam si-l rasfoiam cu infrigurare, incercand sa compun fraze. In prezent am ajuns la un nivel de invatare al limbii franceze foarte avansat si mi-e jena sa-mi amintesc acum de acele zile din trecut, cand nu eram sigur nici de pronuntia corecta a cuvintelor.
Am incercat fara succes sa abordez oamenii pe strada. Cu totii ridicau din umeri, fie ca nu stiau de centrul de recrutare fie ca nu intelegeau franceza mea de balta.
M-am gandit sa incerc in magazinele de acolo, sa vorbesc cu vanzatorii, poate ca ei stiau sa ma indrume. Am intrat intr-un market unde vanzatoarea era o negresa. Pentru prima data in viata incercam sa comunic cu o negresa. Femeia m-a ascultat cu atentie si rabdare si chiar a inteles ceea ce vroiam, dar nu stia unde se afla centrul de recrutare. Pentru a ma ajuta m-a indrumat catre primul post de jandarmerie, spunandu-mi ca acolo sigur voi afla ceea ce caut. I-am multumit negresei cum am stiut mai bine si am plecat cu speranta spre postul de jandarmerie. Am avut mai mult succes cu jandarmii care mi-au aratat chiar si o harta si mi-au spus si ce mijloc de transport sa folosesc pentru a ajunge la Aubagne. Trebuie sa mentionez ca aceasta cautare mi-a cam taiat din elan, pentru ca nu am putut sa nu observ reactia oamenilor de pe strada, care parca deveneau mai rigizi cand le spuneam ca doresc sa ajung in Legiune. Chiar si francezii ii considera pe cei ce cauta sa se inroleze in Legiune doar niste puslamale. Si cand te gandesti ca toti recrutii vor ajunge sa serveasca si sa apere interesele Frantei - o tara straina pentru ei. In fine, am ajuns la Aubagne, la centrul de recrutare. Aici nu am avut probleme de comunicare pentru ca soldatul de la poarta a stiut pentru ce am venit. Probabil de vina a fost bagajul de pe umar. Soldatul m-a indrumat prin gesturi ferme catre o cladire unde mi-am lasat bagajele si chiar am reusit sa ma curat si aranjez putin.
Nu eram singurul sosit la poarta. Aproape tot timpul sosea cate cineva. Uneori oamenii erau intorsi din drum chiar de la poarta intrucat Legiunea nu-i accepta pe cei care se prezinta cu o stare de sanatate precara, cu o dantura cariata, extrem de supraponderali sau care prezinta tot felul de infectii rusinoase.
I-am privit cu speranta pe cei aflati acolo gandindu-ma ca printre ei s-ar putea sa fie si romani, insa nu am avut noroc atunci in acest sens. Toti aratau palizi cu o privire nauca si o expresie dezorientata pe fata, si probabil ca nici eu nu faceam exceptie.
Durata timpului de recrutare depinde mai mult de numarul recrutilor din acea zi.
Pe parcursul a catorva saptamani am trecut cu totii printr-un program de selectie.
Limitele de varsta oficiale sunt 18-40 de ani. Se pot accepta si candidati cu varsta peste saptesprezece ani cu conditia sa aiba un acord scris de la parinti, facuta in fata unui martor oficial.
In primele saptamani de la acceptare am inceput o perioada de proba, timp in care am desfasurat o serie de activitati administrative cum ar fi de gradinarit, de curatenie, incarcare si descarcare de diferite materiale. Pe timpul acestor activitati am fost supravegheati, iar orice atitudine nepotrivita a fost riguros consemnata. Am aflat acest lucru cand am vazut ca unora li s-a cerut pur si simplu sa plece. Dar au fost destui care nu au asteptat sa fie sfatuiti si au luat ei initiativa de a pleca. La inceput totul parea aiurea si te intrebai daca merita tot acel efort. Daca m-ar fi asteptat ceva mai bun acasa probabil ca as fi renuntat si eu.
Scularea era in fiecare dimineata la ora 05:00, cand, dupa cateva exercitii de gimnastica, ne serveau un mic dejun saracacios la sfarsitul caruia marsaluiam inapoi in cazarmi pentru activitatile de curatenie sau alte activitati administrative.
Cel mai rau era sa vezi ca esti inconjurat de straini. In Legiune doar ofiterii sunt francezi, restul provin din aproape toate colturile lumii.
Motivele pentru care cei mai multi dintre recruti se alaturau legiunii straine erau pentru a obtine un pasaport, mancare mai buna si un salariu onorabil; beneficii pe care nu le-ar putea obtine in tara lor natala.
De asemenea, Legiunea poate oferi soldatilor sai o noua identitate, respectiv un nou nume si o noua cetatenie.
In prima saptamana de la sosire m-au obligat sa port o uniforma cu o anumita croiala si culoare, destinata doar noilor recruti. Purtam si insemne cum ar fi un “flash” de culoare verde care ulterior a fost inlocuit cu un fulger rosu. Ulterior, dupa vreo trei saptamani, am primit si uniforma legiunii (adevarata uniforma) care includea boneta.
Testele s-au desfasurat pe toata perioada celor trei saptamani. Se pune mare accent pe conditia fizica si pe starea de sanatate.
Astfel ca am fost evaluat din punct de vedere al sanatatii fizice, am fost supus testelor psihotehnice, evaluarii conditiei fizice, precum si evaluat cu ajutorul tehnicilor interviurilor.
In ce priveste sanatatea fizica testele au vizat starea de sanatate generala, respectiv structura osoasa, flexibilitatea membrelor si a tuturor miscarilor corporale, inima si plamani, vederea, teste ORL, teste de droguri, teste de sange, teste de urina. Am fost intrebat de istoricul medical.
M-am temut ca voi pica testul de sanatate, eu avand un usor defect de vedere, insa in Legiune este permis sa porti si ochelari de vedere.
Testele psihotehnice sunt menite sa identifice si sa dezvaluie aptitudinile, nivelul de inteligenta, stabilitatea mentala, nivelul de cultura.
Aceste teste sunt menite pentru a se descoperi acele aptitudini ce ar putea fi utile Legiunii.
Testele psihotehnice nu au fost deosebit de grele si majoritatea candidatiilor le-au trecut fara probleme.
Interviurile erau menite sa dezvaluie tot trecutul meu, dar si sa-mi testeze rezistenta psihica.
Conditia fizica cuprinde o serie de teste menite sa dea asigurari ca candidatul se afla intr-o conditie fizica rezonabila pentru a indeplinii diferitele sarcini ce stau in spatele fiecarui legionar. Testele privind conditia fizica nu sunt foarte grele.
Dupa ce am crezut ca am scapat de interviuri a mai urmat unul, imediat dupa testele privind conditia fizica.
Acest interviu a fost cu mult mai dur decat primul, semanand mai degraba cu un interogatoriu.
Contrar zvonurilor Legiunea straina nu cauta trasniti, zvapaiati, psihopati sau alte tipuri de duri inraiti.
Legionarii vor afla despre toate crimele sau faradelegile savarsite in trecut. In acest sens se lucreaza strans cu interpolul iar daca esti descoperit in evidentele lor cu infractiuni, vei fi predat jandarmeriei. De asemenea, cei descoperiti ca facand parte dintr-o armata straina vor fi respinsi.
Dupa ce am trecut si de ultimul interviu mi s-a adus la cunostinta ca am fost acceptat in Legiunea Straina.
Cam o treime dintre candidati au fost respinsi. In cazul in care in urma testelor se considera ca nu esti potrivit pentru a intra in Legiune, vei fi dat afara fara sa ti se ofere nici o alta sansa.
Bucuria mea a fost insa una amara, pentru ca Legiunea straina este o armata dura cu un stil de viata dur. Zilele sunt lungi si pot fi obositoare. Daca nu poti suporta un astfel de regim si vei claca ti se va cere sa pleci.
Dupa incheierea perioadei de proba urmeaza declaratia solemna de onoare si de fidelitate pentru a servi Legiunea.
Imi amintesc si acum cum ne-am adunat vreo 35 de recruti in careu, intr-o camera spatioasa destinata special pentru depunerea juramantului.
Dupa un discurs scurt, tinut de un maior, toti cei care ne-am adunat in careu am fost declarati in mod oficial acceptati in randurile Legiunii straine. Fiecarui recrut i s-a inmanat cate un exemplar al contractului sau. Termenii contractului cuprindeau obligativitatea de a servi Legiunea timp de cinci ani cu onoare si fidelitate.
Contractul in legiune este de obicei considerat a fi pentru o perioada fixa ​​de cinci ani, dar in fapt exista o perioada de sase luni de proba. In cazul in care se va decide ca legiunea nu este potrivita pentru tine atunci se va renunta la serviciile tale. De asemenea poti lua tu initiativa de a pleca din legiune la sfarsitul celor sase luni.
In timpul perioadei de proba acest contract poate fi reziliat de catre autoritatile militare pentru motive de necorespundere in munca; pentru incapacitatea de adaptare la un mod de viata militar; pentru profesionalism insuficient sau doar ca o masura disciplinara. In orice moment, in timpul serviciului, contractul poate fi reziliat in conformitate cu conditiile prevazute de legislatia franceza.
Avand in vedere aceste detalii candidatul a fost de acord pentru a servi cu onoare si fidelitate pentru o perioada de cinci ani si nu se angajeaza pentru a profita de serviciile oferite.
Recrutii au sanse egale de a servi in randurile Legiunii straine oriunde considera guvernul francez ca este necesar sa-i trimita, indiferent de educatia lor scolara sau profesionala obtinute anterior inrolarii.
Daca simtiti ca viata in Legiunea straina franceza ti se potriveste, la sfarsitul celor cinci ani poti semna contracte suplimentare.
Acestea pot fi de doar sase luni, un an, optsprezece luni, doi ani, trei ani, patru ani sau cinci ani. Legiunea te accepta pentru servicii suplimentare insa depinde si de felul in care ai sa te comporti in perioada ce va urma.
Din acest moment mi-am facut bagajele si am plecat intr-o regiune numita Castelnaudary pentru a incepe formarea de baza. Aici se afla centrul de instruire al legiunii.
Cu toate ca simteam un fel de implinire pentru ca m-au acceptat in Legiune, in acele momente eram oarecum debusolat intrucat timp de cel putin trei luni de zile nu mi s-a mai permis in nici un fel sa contactez prin telefon sau prin e-mail lumea din afara.
Si nu putea fi vorba de nici o incercare de a-i contacta pe ai mei pe furis, pentru ca la orice abatere de la disciplina riscam sa fiu lasat pe partea exterioara a portilor regimentului.
In perioada de instructie am simtit imperios nevoia de a invata limba franceza. Cu cat asimilam mai repede aceasta limba cu atat speranta de mai bine era mai mare.
In aceasta perioada mi-au fost testate capacitatile militare. Am muncit din greu si am cautat tot timpul sa ma amestec cu veteranii Legiunii.
Adaptarea la diversele situatii este cheia pentru a reusi in legiunea straina. Daca in primele saptamani totul a fost doar o selectie, „greul” abia acum a inceput cu adevarat pentru mine.
A fost nevoit sa invat cat mai rapid posibil angajandu-ma in cele mai dificile misiuni de antrenament.
La inceput si pentru o scurta perioada de timp am devenit un fel de ciuca batailor, intrucat in legiune scopul antrenamentelor erau de a ma transforma dintr-un civil obisnuit intr-un adevarat soldat de elita, aducandu-ma la un mod de gandire militar si insuflandu-mi disciplina militara.
Am fost trimis sa fac munci de care este nevoie de zece oameni si nu de unul. Uneori aceste treburi pe care trebuia sa le duc la indeplinire nu aveau nici un fel de logica. Am fost obligat sa fac cele mai mari stupizenii din intreaga mea viata, uneori ajungand in pragul nebuniei. Cu toate acestea tot ceea ce am facut mi-a dat tarie de caracter si m-a calit.
Toata aceasta experienta am trait-o alaturi de oameni de diferite nationalitati cu o viziune si perceptie diferite asupra vietii. Cu unii dintre acestia m-am imprietenit usor avand caractere asemanatoare. Cu altii mai putin, dar tot a trebuit sa ne acceptam si sa ne toleram "Fiecare legionar este fratele tau de arme, indiferent de nationalitate, rasa sau religie. "
Am fost organizati in sectiuni de 40 de oameni. Fiecare sectiune era defalcata in patru grupe. O sectiune este condusa de catre un "Sergent-Chef" iar o grupa este condusa de catre un sergent. Echipa de instruire era formata din patru „Caporaux”, patru sergenti, un bucatar sergent si un locotenent.
Primele zile din legiune au fost si cele mai stresante. In cele mai multe armate din intreaga lume exista o rutina traumatizanta a recrutilor iar primele zile sunt un adevarat soc. Legiunea straina nu face exceptie de la aceasta regula.
Gradatii tipau la noi mai tot timpul, ne cereau sa stam aliniati intr-o anumita pozitie, iar daca eram prinsi vorbind intre noi fie si in soapta ori daca nu eram suficient de atenti, eram repede mustrati si chiar pedepsiti.
Ne-au invatat tot ce presupune manipularea armelor, respectiv demontare, asamblare, curatarea si intretinerea acestora, tintire si tragere pe timp de noapte sau pe timp de zi.
De asemenea, am deprins aptitudini de navigatie si orientare, folosind instrumentele specifice sau doar dupa pozitia stelelor.
Ne-am insusit tehnicile de camuflaj, de disimulare, de prim ajutor, de identificare a tintelor, de stapanire a incendiilor, patrulare si ambuscade, precum si o multime de cantece de mars. Cu trecerea timpului au aparut recompensele si promovarile.
Nu ne-a fost usor la nici care de acolo, pentru ca nu dormeam suficient de mult si nu ni se oferea mancare suficienta. In plus se tipa la noi pentru a ni se cere sa facem diverse lucruri intr-un timp foarte scurt. Practic am fost traumatizati in aceasta etapa a carierei din Legiune.
Zilele ni se pareau foarte lungi si totul a devenit extrem de obositor.
Toti cei de acolo am suportat o imensa presiune. Gradatii faceau dese inspectii ale echipamentului, dotarii si aveau o obsesie aproape patologica asupra cizmelor.
Adevarul era ca daca un singur om nu corespundea cerintelor si pretentiilor impuse, atunci nu doar acesta mergea la arest, ci impreuna cu caporalul si sergentul sau, deoarece soldatul respectiv era in responsabilitatea lor.
In fiecare dimineata faceam o ora de sport. Exercitiile cuprindeau de la alergari pe o distanta de pana la cinci km, la alpinism, precum si alte exercitii de antrenament menite sa ne fortifice musculatura corpului si intregul organism.
Cele mai grele exercitii erau antrenamentele ce simulau atacurile ofensive si defensive, precum si raidurile.
Vara temperaturile pot ajunge pana la valori peste limita suportabilitatii.
In cazul in care vremea este prea calda, atunci anumite exercitii erau anulate sau amanate pana cand se mai racorea.
Multi dintre recruti nu au fost folositi pe o astfel de vreme, datorita climei diferite din tara lor natala, avand nevoie de timp pentru a se aclimatiza.
Apa putea fi considerata mai de pret decat diamantele. Iar pentru ca nu aveam decat un bidon trebuia sa-l gestionez cat mai bine posibil. Apa o consumam in portii mici pe tot parcursul zilei.
Legiunea este o armata dura unde trebuie sa te supui regulilor sale scrise sau nescrise.
Existau si momente de violenta, insa in mai toate armatele nu se face exceptie de la pedeapsa corporala. Sunt o multime de povesti pe seama asta, dar nu merita ascultate.
De cele mai multe ori brutalitatea violenta, in adevaratul sens al cuvantului, aparea atunci cand trebuia stapanit cate un individ ce provoca la randul sau acte de violenta.
Pedepsele corporale se aplica doar in cazuri extreme cand toate celelalte masuri s-au epuizat. Insa nu este vorba de o brutalitate violenta in care un individ este batut intr-un moment de furie incontrolabila ci este vorba de un standard, de o brutalitate controlata,mai degraba de un ritual. Aceasta presupune lovirea partii din spate a capului cu un obiect special, ceva mai gros decat un creion si cam la fel de lung, iar in urma unei astfel de corectii pedepsitul se simtea cel mult ametit si doar pentru un moment.
In cele mai multe cazuri de insubordonare sau de comitere a unor infractiuni pedepsele fizice constau in defilarea pe o anumita distanta in pozitia ghemuit, cu sau fara echipament si cu mainile ridicate. Insa gradatii erau cu adevarat creativi iar cei care se dovedeau greu de strunit erau adesea pusi sa execute ordine din cele mai grele.
Ca legionar nu am facut nici macar o zi de carcera.
Pedepsele erau de 10 zile incarcerare pentru intarzierea dupa o invoire in oras unde ai petrecut si peste noapte, uitand sa te mai intorci la timp pentru apel.
Daca s-a constatat murdarie pe arma ta pedeapsa era de doar cateva zile.
Dezertarea din Legiune implica pedeapsa de maxim patruzeci de zile de incarcerare.
Daca infractiunea a fost intr-adevar grava, atunci perioada de detentie poate fi pe termen foarte lung.
Pentru toti legionarii au existat momente in timpul contractului cand au simtit ca au ajuns la limitele lor intelectuale si fizice si s-au simtit ca niste prizonieri intr-o celula. Pe langa depresie profunda pot aparea accese de furie sau dorinta de a dezerta din Legiune."
"Van Damme" si-a prelungit contractul de doua ori si a fost timp de 10 ani in Legiune. In incheiere a concluzionat ca desi a castigat suficienti bani pentru a incepe o viata noua simte totusi un gol in sufletul sau, ca si cum ar fi parasit sanul unei familii numeroase. Simte acest regret in ciuda primejdiilor la care a fost supus, existand destule situatii in care si-ar fi putut pierde viata in mai multe conflicte ocazionale si luptand pentru o cauza care nu-i apartinea.
"Am trait aventuri din cele mai incredibile si am calatorit peste tot in lume. Moartea poate interveni oricand, chiar si intr-un banal si stupid accident de circulatie, insa daca as privi intr-o ultima clipa spre intreaga mea viata as putea spune ca am trait din plin si ca mi-am satisfacut pofta de a trai si astfel as putea sa-mi dau ultima suflare murind impacat si fara regrete.”