Orice abordare in acest sens
risca sa devina foarte penibila si sa se indrepte spre tot felul de supozitii
sterile.
Chiar titlul de mai sus
poarta in sine o nuanta de dementa, intrucat nu ar trebui sa existe copii abuzati
nici unde in lume, mai cu seama in propria noastra tara. Cu toate acestea
anumite rapoarte indica faptul ca Romania ocupa locuri fruntase in Europa la
acest capitol.
Am ascultat si citit nenumarate
motive si explicatii pentru care masurile autoritatilor si legislatia
romaneasca sunt deficitare in acest domeniu.
Este insa absolut gresit sa
tratezi problema copiilor abuzati doar din perspectiva raspunderii sau mai bine
zis a vinei pe care o institutie sau un functionar ar trebui sa o poarte in
cazul producerii unui astfel de eveniment nedorit.
Probabil daca legislatia
romaneasca ar trata orice abuz asupra unui copil ca si cum ar fi o infractiune,
ce cade sub incidenta codului penal, atunci ar exista sanse mai multe ca astfel
de “fenomene” sa se imputineze.
Insa daca s-ar ajunge la o
sanctionare dura pentru fiecare parinte ce isi abuzeaza copiii, am ajunge o
tara cu milioane de infractori.
De ce? Pentru ca insasi
definitia de abuz asupra copilului este foarte greu de digerat pentru nivelul
de civilizatie pe care intreaga societate romaneasca l-a atins in prezent.
In legislatia din perioada
comunista foarte vag existau referiri cu privire la violentele familiale asupra
copiilor.
In acele vremuri doar medicul
si asistentii medicali interveneau, in ultima instanta, atunci cand constatau existenta
unor traume fizice severe asupra copilului.
In prezent exista asistenti
sociali ce se ocupa sau ar trebui sa se ocupe de aceste proleme. Totusi munca
acestora se bazeaza mai mult pe preventie, fiind neputinciosi fara un sprijin
real acordat din partea intregii comunitati.
Pentru ca tu, cetateanu X, nu
poti sa spui ca un anumit angajat de la primarie este de vina pentru ca vecinul
si-a abuzat copilul. Au existat cazuri
cand asistentii sociali s-au deplasat la o anumita adresa pentru a cerceta
conditiile de la fata locului iar cand au cerut informatii de la vecini acestia
au ridicat din umeri si au refuzat sa le ofere informatiile necesare, iar
ulterior in acea familie s-a ajuns la abuz.
Primii care afla de existenta
elementelor premergatoare unui abuz si care ar putea semnala acest lucru sunt
chiar persoanele aflate in imediata apropiere a locuintei unde se afla familia
copilului respectiv. Pentru ca un copil tipa cand este lovit si se aud si injuraturile
sau urletele razboinice ale parintilor.
Sau acele persoane din
anturajul familiei, cum ar fi prieteni sau alte rude, ce ar putea da indicii
pretioase cu privire la pericolul producerii unui abuz asupra unui copil, respectiv:
daca unul din parinte este dependent de alcool iar in starile sale de ebrietane
devine violent; daca parintele sufera de o boala psihica sau manifesta un
anumit comportament, ce ar putea constitui un indiciu de instabilitate mintala;
ori daca adultii din familie nu au un loc de munca si deci nu realizeaza
venituri, dar se ocupa cu diverse activitati dubioase ce depasesc limitele
legii sau daca acestia sunt lipsiti de moralitate iar prin faptele lor ar putea
pune in pericol dezvoltarea si integritatea copilului – toate acestea pot
constitui indicii cu privire la posibilitatea aparitiei unui abuz.
Daca se pleaca de la premisa
ca un asistent social comunitar trebuie sa stie totul, fara sa mai fie nevoie
si de implicarea altor persoane, atunci putem trage concluzia ca meseria de
asistent social se potriveste foarte bine cu cea de tap ispasitor, pentru care
toate pacatele membrilor comunitatii se vor revarsa asupra lui.
Intreaga problema trebuie
tratata de la radacina, pentru ca doar indepartand sau anuland cauzele
aparitiei fenomenului de abuz pot exista sanse reale de preventie.
Totusi, de ce apar astfel de
abuzuri? Exista o combinatie patologica intre mentalitatea abrutizanta, saracie
si lipsa de perspectiva in viata.
Mai bine exprimat:
comportamentul abuziv este indirect legat de gradul de brutalizare pe care
intreaga societate il poate exercita asupra unei persoane, grup sau comunitati
oarecare.
Psihologii ar putea, prin
diferite teste specifice, sa determine in ce masura mentalitatea indivizilor,
dintr-o anumita comunitate, se inscrie sau nu pe un ascendent normal.
Cat de logice vi se par
cuvintele „Eu te-am facut, eu te omor” pe care un parinte i le adreseaza
copilului sau, indiferent de context? Daca cuiva anume i se pare ca parintele
are acest drept de viata si de moarte sau de a lovi intr-un copil, atunci am
putea vorbi de grave carente in educatia, mentalitatea, sanatatea psihica si
moralitatea acelei persoane.
Simtul esecului, al
neputintei si al disperarii ii fac adeseori pe parinti sa-si inece amarul in
bautura si chiar sa ajunga sa-si urasca proprii copii.
Oricat s-ar pierde unii
deontologi in explicatii, societatea in sine exercita o anumita presiune
coercitiva asupra membrilor sai iar adesea aceasta coercitie se dovedeste a fi
un factor brutalizant si abuzator. Exista numeroase exemple pe care as putea sa
le dau, dar totul pleaca de la premisa ca daca un lucru sau un fapt este
acceptat de intreaga societate atunci acesta devine automat o realitate. De
exemplu, daca un tanar doreste sa se realizeze in munca dovedindu-se destoinic
acesta nu va fi retribuit sau recompensat corespunzator, tocmai in ideea
gresita, dar unanim acceptata, ca acest lucru nu este posibil intrucat ceilalti
angajati s-ar putea considera nedreptatiti.
Tanarul va depune un efort
dublu, poate triplu, in raport cu ceilalti colegi ai sai dar va trebui sa se
multumeasca cu salariul minim pe economie pentru ca aceasta este o regula ce
trebuie respectata pentru a nu se face discriminari.
Dupa cativa ani acel tanar va
realiza ca, orice ar face, sansele lui de reusita sunt de fapt nule iar
intreaga lui viata risca sa si-o petreaca muncind in locul celorlalti colegi,
ce s-au obisnuit sa-l vada ca ii scuteste de o mare parte din treaba.
Acesta ar putea fi un exemplu
moale, legat de ce se intampla cu salariatii in general, in institutiile
romanesti.
Dar daca incep sa amintesc de
perioada comunista, mi-as pierde zile si nopti descriind aici situatii de abuz
in care statul si-a traumatizat proprii cetateni, pentru a-i putea supune si
controla.
Ideea este ca aceste traume
si suferinte nu se vindeca sau nu se vindeca complet.
Incetul cu incetul, parintele
isi va pierde speranta si va obosi sa lupte, atat pentru el cat si pentru
restul familiei lui, ajungand sa considere ca intreaga sa viata nu merita sa
fie traita.
Adultul va tinde sa-si
descarce frustrarile acumulate asupra propriului copil, pe care il vede
principalul vinovat pentru propria lui suferinta si neputinta.
Foarte multi dintre parinti
folosesc expresiile „pentru voi ma zbat zi de zi” sau „muncesc si trag ca un
animal pentru ca voi sa aveti paine pe masa”,
insa si cuvintele ranesc sau pot constitui un abuz psihic asupra
copiilor, pentru ca le creeaza o stare de nesiguranta, pericol si teama.
Cel abuzat se va transforma in
abuzator, iar acest fapt va continua la nesfarsit. Acest tip de comportament se
va transmite mai departe, ca si o traditie de familie.
Sansele de reusita in viata
scad pentru o persoana care este bolnava, cu un nivel de educatie scazut, ori
face parte dintr-o clasa sociala defavorizata sau este discriminat pentru
diferite motive.
Exista mai multe tipuri de
abuz, cum ar fi:
-
abuzul fizic -
cand copilul este lovit, ars, scuturat, impins, tras de par, batut cu nuiaua,
supus la munci grele etc;
-
abuzul sexual - cand
parintele sau oricare alta persoana atinge glandele sexuale ale copilului sau
cand il obliga pe acesta sa vizioneze diferite materiale cu caracter
pornografic, ori il initiaza intr-un anumit limbaj murdar cu conotatii sexuale etc;
-
Abuzul emotional sau
psihic atunci cand asupra copilului sunt exercitate anumite presiuni din partea
unui parinte cu scopul de a se razbuna pe partener implicand copilul in
scandalurile si certurile dintre ei, cand un copil este mentinut intr-o stare
de teroare fiind amenintat cu alungarea sau abandonarea, ori amenintat cu
moartea, este trimis la cersit sau suporta diverse alte umilinte;
-
Neglijenta – cand
un copil este lipsit de ingrijire, este infometat, prost imbracat, lasat sa
doarma pe afara, daca se imbolnaveste si nu este dus la medic, este impiedicat
sa mearga la scoala.
Intr-o
societate ex-comunista ca a noastra, cu mentalitati gresite, cum ar fi „bataia
este rupta din rai” sau „ce nu te omoara te intareste”, in care predomina
saracia si lipsa de educatie, va exista pe langa un nivel foarte ridicat de
coruptie, de numeroase alte delincvente si o pozitie fruntasa in ce priveste
abuzurile asupra minorilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariul dumneavoastra va fi postat imediat ce va fi validat de un moderator