Despre ticalosie

Pentru ca cei mai multi dintre oameni nu sesizeaza adevarata fata a ticalosiei, intrucat s-au obisnuit cu ea ca si cum ar fi un fapt cotidian, am sa dau cateva exemple penibile de ticalosie, ce ar trebui sa va puna pe ganduri:

In iarna anului 2000, intr-o dimineata devreme, pe la ora 6:00, cand inca era intuneric afara, am plecat de acasa cu pas iutit pentru a prinde trenul spre Resita, unde urmam cursurile unei scoli postliceale.

Am ajuns in gara, mi-am luat bilet si m-am pus pe asteptat. Foarte putina lume se afla in gara la ora aceea, dat fiind frigul si intunericul de afara.

Trenul soseste cu o intarziere de doar cateva minute. Bucuros intru intr-un vagon cu gandul de a cauta un compartiment gol, doar pentru mine. Primul compartiment parea a fi destul de convenabil astfel ca am deschis usa glisanta. Inauntru era cam intuneric astfel ca am cautat cu mana comutatorul electric, pentru a aprinde becul.

Odata ce a aparut lumina am ramas ca traznit de consternare, intrucat inauntru, pe podea, in mijlocul compartimentului, zacea un rahat urias - cineva se rahatise in mijlocul compartimentului. Am ramas cateva secunde nauc intrebandu-ma ce fiinta omeneasca a fost capabila de o asemenea isprava? Nu am reusit sa-mi imaginez.

M-am intrebat daca conductorul (nasul) a vazut cumva minunea de pe podea, dar am presupus imediat ca da, pentru ca cineva a avut grija sa deschida geamul la compartiment.

Insa daca a vazut de ce oare nu a izolat acel compartiment? Exista riscul ca cineva sa fi intrat si sa fi calcat in murdaria de pe jos, fara sa se gandeasca si sa aprinda becul inainte.

Socat m-am dus cateva compartimente mai in fata si m-am asezat intr-unul, nu inainte de a verifica cu frica si in amanunt tot ceea ce atingeam.

Dintr-o data trenul devenise un focar de infectie umblator. Nu ca altfel ar fi aratat mai dragut, intrucat mai toate vagoanele de pe vremea aceea erau groaznic de murdare si insalubre, iar daca iti venea sa mergi la WC-ul din tren mai bine te abtineai pana cand ajungeai acasa sau in alt loc unde erau conditii cu adevarat igienice. 

In timp ce calatoream am constatat ca „nasul”- conductorul - nu a mai venit sa-mi composteze biletul. Daca ar fi aparut i-as fi spus si de grozavia de alaturi.

M-am gandit sa-l caut personal dar un gand m-a tinut locului. Dar daca? Nu cumva chiar nasul era cel care se rahatise pentru a se razbuna atat pe serviciul prost platit cat si pe oameni in general?

Sau in cel mai bun caz as fi dat peste un conductor deosebit de nervos si foarte frustrat care sa ma repede si bruscheze intrebandu-ma ceva in genul „Da ce vrei? Sa ma pun si sa-ti curat eu?”.

Dar macar daca ar fi legat usile alea ca sa nu mai poata intra nimeni.

Tot drumul catre scoala am meditat la aceasta situatie si am tras concluzia ca traim vremuri deosebit de grele in care oamenii sunt frustrati si suparati pe tot ceea ce-i inconjoara scuipand si batjocorind orice, doar pentru a se descarca.
Dupa cursuri m-am intors acasa. Pentru ca am fost socat de imaginea rahatului din compartiment si a faptului ca responsabilul de pe tren s-a dovedit impasibil am hotarat sa obtin cateva raspunsuri de la cineva mai matur decat mine, pentru care speram sa-mi ofere acea liniste de care simteam nevoie, ceva in genul „Lasa ca dracul nu-i chiar atat de negru”.
Astfel ca m-am dus la o ruda mai in varsta (nu spun cine) caruia am inceput sa-i povestesc cum am plecat de acasa, am ajuns in tren iar intr-unul din compartimente am vazut un rahat.
Batranul m-a ascultat dupa care m-a intrebat „pai, si ce-i cu asta?” Crezand ca nu a inteles cuvantul „rahat”, i-am explicat ca nu despre drajeurile alea turcesti este vorba.

Spre uimirea mea batranul tot nu intelegea, asa ca i-am cerut sa-mi spuna pana unde a inteles ceea ce i-am povestit. Batranul a inceput :

 

„Ai spus ca dupa ce ai plecat de acasa, ca sa ajungi la scoala, te-ai urcat intr-un tren”

„Corect!” am spus eu.

„Dupa ce te-ai urcat in vagon, intr-unul din compartimente, a-i dat de un rahat”

„Da, asa este. Dar ti se pare normal?” l- am intrebat.

„Pai rahati, adica oameni de nimic,  intalnesti la orice pas. Nu inteleg ce te-a deranjat pe tine ca nenorocitul ala se afla in acel compartiment?”

Exista multiple forme de ticalosie si nu doar una, iar pe zi ce trece sunt tot mai surprins de diversitatea formelor pe care aceasta le imbraca.

Nu sunt convins ca ticalosia porneste din frustrare, ca o forma de ura sau razbunare, ori pentru ca educatia a fost deficitara si chiar daunatoare in copilarie sau pentru ca este o manifestare patologica ce tine de domeniul psihiatriei.

Ideea este ca in fata unor astfel de ticalosii ramai practic fara replica, nestiind cum anume sa reactionezi, pentru ca nimeni si nimic nu te pregateste pentru asa ceva sau macar sa-ti sugereze ca astfel de lucruri ti se pot intampla.

Exista mai multe tipuri de reactii in fata ticalosiei, astfe:

-       Cei mai multi dintre oameni se inconjoara de o realitate falsa din care exclud acele lucruri neplacute, considerand ca lor nu li se poate intampla asa ceva. Insa chiar daca iti dai cu parfum sau te imbraci numai cu produse marca Christian Dior, nu vei fi ferit de astfel de agresiuni, ba chiar vei deveni o tinta, daca intri in anumite medii sociale.

-       O atitudine de contraatac, ceva in genul „pot fi mai ticalos decat ei”. Insa o astfel de atitudine nu va da roade bune niciodata, pentru ca ticalosii sunt atat de versati incat stiu cum sa te provoace pe tine in asa fel ca actiunile lor sa capete o anumita justete – rezultatul fiind ca ori esti principala cauza a necazului, ori esti la fel de penibil si ticalos ca si ei sau chiar mai mult.

-       O atitudine de indiferenta si ignoranta, ceva in genul „ce pot face eu?” sau „doar n-o sa ma cobor la mintea lor”. Insa o astfel de atitudine le permite celor ticalosi sa se manifeste in voie si fara nici o opreliste.

Ce se poate face? In Romania nu prea poti sa faci nimic, intrucat mai toate metodele de autoaparare sunt condamnate de lege si de intreaga societate, in care inca mai primeaza mentalitatea comunista „cine esti tu sa decizi si sa-ti faci dreptate?” si asta indiferent de motive si de cauze.

La noi se merge pe sistemul „lasa institutiile abilitate sa aduca ordinea si legea” insa de multe ori ticalosia vine chiar din partea celor care ar trebui sa opreasca astfel de manifestari.
Totul tine de pregatirea ta psihica. Adica sa nu fi surprins cand devi martor la o ticalosie si sa constientizezi faptul ca nu toti oamenii sunt buni si ca nu toti merita sa fie respectati. Omul in esenta este capabil de orice - astazi iti saruta mana pentru ca a doua zi sa puna mana pe un ciocan si sa te loveasca cu ura peste locul unde si-a pus buzele.
Gresesc cei ce spun ca exista parti bune si rele in oameni si ca depinde de tine sa accepti oamenii asa cum sunt –  astfel orice nelegiuire comisa ar insemna sa capete o logica si o motivatie, oferindu-se un mediu propice de dezvoltare.
Uneori poti cadea victima in mod gratuit agresiunilor, doar pentru ca ai facut apel la intelegere si pace.

Adevaratii ticalosi, ce pot primi chiar si un certificat de recunoastere, sunt persoanele bolnave mintal din categoria psihopatilor sau sociopatilor.
Exista numeroase persoane ce au ajuns sa gandeasca si sa simta intr-un anumit fel, plin de egoism si rautate, care ar fi capabile sa-ti scoata si un ochi doar pentru ca ai un zambet mai frumos decat al lor.
Cu toate acestea veti fi surprinsi sa aflati ca multi dintre psihopati dezvolta un anumit tip de personalitate ce atrage in mod ciudat alte persoane, aparent normale. In general indivizii ce sunt atrasi de astfel de psihopati sunt slabi de inger, frustrati si au suferit numeroase esecuri in viata si in dragoste, dar simt ca daca invata de la un ticalos anumite lucruri rele vor deveni astfel mai puternici, pentru ca vad efectul surpriza si socul pe care il produce ticalosia asupra majoritatii oamenilor.
Atfel ca putem vorbi de cel putin trei tipuri de ticalosi:

-       Ticalosi ce imbraca rautatea doar ocazional, intrucat simt ca au devenit prea slabi pentru a face fata anumitor dificultati;

-       Ticalosi ce simt si gandesc cu rautate, insa sunt capabili sa-si controleze mare parte din manifestari, ascunzandu-si adevaratul chip, pentru a evita blamarea din partea societatii.

    Acesti ticalosi, desi au o personalitate dizarmonica, sunt de obicei foarte inteligenti si isi premediteaza faptele in asa fel incat victimele lor sa devina incapabile de a  reactiona in apararea lor;

 

 

 

-       Ticalosii psihopati – inca din copilarie se pot observa defecte vizibile de personalitate, acestia dezvoltand un comportament deviant. Psihopatii sunt lipsiti de sentimente, cu toate ca majoritatea oamenilor tind sa le asocieze un anumit fel de a gandi si a simti – pur si simplu sunt lipsiti de suflet si savarsesc nelegiuiri doar pentru a se amuza.

Educatia oferita de parinti si de scoala nu te pregateste si nu te invata cum sa reactionezi in fata unor dovezi clare de ticalosie, careia ii poti cadea victima.
Inca de la o varsta frageda se poate observa destul de usor daca comportamentul copilului este inclinat spre a face rau sau dimpotriva este mult prea bland – pentru care este nevoie de incurajari si sustinere.
Prin atitudinea lor parintii pot influenta decisiv evolutia personalitatii copiilor, transformandu-i pe acestia fie in agresori fie in victime sigure ale celorlalti.
Cei mai multi dintre parinti, de tip model, isi educa copiii in cel mai pur stil idealist, in genul „sa fi ascultator”, “sa nu injuri”,  „sa nu vorbesti urat”,  „sa nu fi obraznic”, sanctionand drastic orice abatere de la reguli.
Parintii pleaca de la principiul ca, doar prin impunerea unui anumit tip de comportament, copilul va putea fi controlat si oprit sa devina un ticalos. Astfel ca parintii se dovedesc a nu fi foarte increzatori in potentialul copilului lor, creditandu-l mult prea putin.
Din punct de vedere psihologic acest lucru s-ar explica prin faptul ca atat tatal cat si mama actioneaza sub impulsul subconstientului, tocmai pentru ca in tinerete au fost capabili ei insisi de fapte reprobabile sau doar pentru ca il desconsidera pe celalalt parinte in ce priveste  moralitatea si educatia primita, asemanandu-si propiul copil cu imaginea partenerelui, pe principiul „aschia nu sare departe de pom”.
Totusi este o mare greseala daca se abuzeaza de acest principiu pentru ca rolul  educatiei este acela de a pregati copiii pentru viata de adult iar impunerea unui regim extrem de restrictiv  ii va impiedica pe acestia sa inteleaga ce anume se petrece in jurul lor – adica copiii vor deveni un fel de mielusei intr-o jungla dominata de salbaticiuni versate in perversitati.