Arheologia intre adevar si fictiune

Internetul este invadat de articole ce incearca sa atraga atentia prin tot felul de subiecte senzationale. Adeseori subiectele abordate sunt tratate fara nici un pic de discernamant, ascunzandu-se intentionat anumite aspecte ce ar putea indruma cititorul spre dovezi concludente.

Am citit adeseori articole pentru care am tras concluzia ca ori autorul este disperat in a-si atrage atentia a cat mai multor vizitatori creduli ori este el insusi insuficient de matur pentru a putea aborda astfel de subiecte.

Corect ar fi ca toate subiectele sa fie abordate cat mai obiectiv posibil oferind cititorului atat argumentele care sustin anumite ipoteze fanteziste cat si opiniile ce fac apel la ratiune.

Trebuie luat in calcul si faptul ca exista o multime de sarlatani si de farsori care incearca sa capete un anumit profit sau renume mizand pe credulitatea celor multi, insa prin aceste articole practic se antenteaza la perceptia si inteligenta bietilor oameni.

De regula, subiectele senzationale se invart in jurul unor descoperiri controversate pentru care oamenii de stiinta nu au putut oferi expicatii imediate. Am sa dau cateva exemple de descoperiri arheologice mai putin obisnuite:

 

a) In urma sapaturilor efectuate in Mexic, in diverse cimitire, ce datau din perioada culturii mesoamericane, arheologii au scos la iveala osemintele unor indivizi ce aveau craniul deformat prin alungire, iar alte schelete prezentau deformari ale mandibulei, prin mutilare.

 

 

Mutilarile si deformarile sunt un fapt destul de intalnit in culturile pre-hispanice, iar cercetatorii au explicat ca aceste obiceiuri au fost efectuate in trecut in cadrul unor  ritualuri, ori pentru a diferentia un grup social de altul,  precum si pentru a marca trecerea de la copilarie la adolescenta a indivizilor de un anumit rang.

 

 

Pentru a realiza alungirea craniului se proceda la legarea capului copiilor aflati la o varsta frageda, cand oasele erau inca moi.

Iubitorii de senzational au fost insa alimentati cu ideea ca aceste cranii sunt rezultatul impreunarii dintre o femeie umana si un extraterestru.

Alungirea craniilor ramane totusi rezultatul unor ritualuri deosebit de bizare pentru care cercetatorii nu au reusit sa explice originea lor.

 

 

Un sambure de adevar s-ar putea sa existe in ipoteza ca  extraterestrii au sosit in trecutul indepartat, aterizand pe teritoriul actual al Mexicului, iar bastinasii, foarte primitivi la acea vreme, i-au venerat drept zei. Pentru a comemora acest eveniment oamenii au procedat la mutilarea si traumatizarea propriilor copii, precum si la sacrificarea lor. Forma alungita a capului ar putea fi un indiciu despre felul cum aratau respectivii zei coborati din cer comparativ cu fiintele umane, singura diferenta majora parand sa fie forma capului. 

In stiinta trebuie luata in calcul orice ipoteza acolo unde nu se poate gasi o explicatie rationala, insa este gresit sa exacerbezi astfel de idei.

 

b) Craniul Starchild –este cel mai bun exemplu de exploatare pana la paroxism de catre vanatorii de senzational a ideii existentei hibrizilor ce au aparut cu foarte mult timp in urma, ca urmare a incrucisarii raselor umane cu cele extraterestre.

 

 

In anul 1930, intr-o zona arida din Mexic, arheologi au dezgropat un schelet ce a apartinut unei persoane de statura mica insa cu un craniu disproportionat de mare.

Nu se stie cum acest craniu a ajuns in mainile unui impatimit al teoriei omuletilor verzi, care l-a folosit pentru a-l expune si prezenta drept artefact extraterestru in cadrul unor conferinte cu tematica paranormala.

Artefactul a intarit credintele multora in existenta civilizatiilor extraterestre, intrucat avea o forma neobisnuita, respectiv cavitatile creierului erau de doua ori mai mari decat cele ale unui om normal.  

Pentru ca a atras atentia oamenilor de stiinta, artefactul a fost supus unor cercetari laborioase in urma carora s-a stabilit ca acest craniu  a apartinut unui copil ce suferea de hidrocefalie – o boala rara caracterizata prin cresterea in volum a capului ca urmare a presiunii interne, exercitata de acumularea anormala de lichid cefalorahidian.   

 

c) Craniul de cristal (Craniul Destinului sau Craniul Malefic)

In anul 1950 atentia intregii lumi era captata de povestea aventurierului,  scriitorului si arheologului britanic Fredrik A. Mitchell Hedges, ce a pretins ca in anul 1920, in cursul unor sapaturi arheologice, ar fi descoperit in Lubaantum, Belize, intr-un altar maya, un craniu de cristal exceptional de bine lucrat.

 

 

Povestea este foarte controversata intrucat se pare ca lui Fredrik A. Mitchell Hedges ii placea foarte mult sa spuna povesti colorate, care mai de care mai fanteziste si mai senzationale.

Desi a pretins ca a descoperit craniul de cristal in anul 1920, totusi, abia la sfarsitul anilor 1940 a facut publica descoperirea.

Pentru acest artefact Fredrik A. Mitchell Hedges pretindea ca ar proveni dintr-o perioada precolumbiana ori posibil cu mult mai vechi.

Dupa moartea lui Fredrik A. Mitchell Hedges, in posesia craniului de cristal va intra Anna Mitchell-Hedges - fiica adoptiva a acestuia.

In mod foarte ciudat Anna a schimbat povestea tatalui adoptiv declarand ca acest craniu a fost descoperit chiar de catre ea in cursul unor sapaturi din Belize, pe vremea cand era doar o adolescenta. Ea isi va sustine afirmatiile cu hotarare pana in 2007, anul cand va deceda la venerabila varsta de 100 de ani.

Se pare ca dorinta de a iesi din anonimat si de a intra in atentia intregii lumi a fost mai puternica decat aceea de a spune adevarul. Atat Anna cat si tatal ei adoptiv au respins vehement acuzatiile, cum ca ar fi cumparat respectivul craniu la o licitatie ce a avut loc in anul 1943, la Sotheby, cand un craniu de cristal ce a apartinut lui Sydney Burney, cu caracteristici identice, a fost vandut unei persoane anonime.

Ulterior craniul de cristal a fost analizat de diversi specialisti care au dat un verdict sigur, respectiv acela ca artefactul a fost realizat cu o aparatura de slefuit ce exista in secolul XX si nu poate fi produsul unei culturi intr-atat de vechi.

Filmul cu Harison Ford „Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull” (2008) alimenteaza fantezia si asa aprinsa a impatimitilor ideii crearii rasei umane de catre extraterestrii, avand ca tema o imbinare intre povestea craniilor alungite cu cea a craniului de cristal.

 

d) Craniul „Veriga lipsa” – In anul 1912 un anume Charles Dawson, aventurier si colectionar britanic, a pretins ca a gasit in cadrul unor sapaturi efectuate in Piltdown, Anglia, alaturi de arheologul Arthur Keit, un craniu uman cu o mandibula de maimuta.

Pana la acel moment savantii vorbeau de lipsa unei dovezi clare care sa ateste evolutia omului din maimuta. O data ce descoperirea lui Dawson si Arthur Keit a fost prezentata, intreaga lume stiintifica a vuit de entuziasm.

Osemintele respective erau alcatuite dintr-o cutie craniana complet dezvoltata si o mandibula cu particularitati clare de maimuta, iar cele doua piese pareau ca se potrivesc, imbinandu-se astfel trasaturile umane cu cele de maimuta.

Respectivul artefact a fost declarat imediat de catre britanici ca fiind un bun national de valoare inestimabila, fiind pus sub paza strasnica in cel mai sigur seif al Bancii Centrale a Regatului Unit.

Atat Charles Dawson cat si Arthur Keit au primit numeroase distinctii si titluri din partea coroanei regale britanice, bucurandu-se pe tot parcursul vietii lor de atentie, respect si renume.

Britanicii au fost foarte mandrii de descoperirea lor, crezand ca respectivele oseminte au apartinut primului stramos al omului, pe care l-au denumit emblematic si cu emfaza „Omul de Piltdown”.

 

 

Dupa 40 de ani de la descoperire, in anul 1953, un alt om de stiinta, pe nume Kenneth Oakley, a studiat cu atentie osemintele si a ajuns la o concluzie socanta, respectiv aceea ca Charles Dawson si Arthur Keit au jucat la cacialma, prostiind lumea stiintifica britanica timp de mai multe decenii prin fabricarea unui fals grosolan.

Atat cutia craniana cat si mandibula de maimuta, au fost vopsite cu bicromat de potasiu, pentru a parea foarte vechi, insa ambele oseminte au apartinut unui om si unei maimute ce au trait intr-o perioada contemporana.

De asemenea, mandibula de maimuta apartinea unui urangutan, pe care Dawson a modificat-o, eliminand imbinarile si tocind anumiti dinti pentru a se potrivi cu craniul uman.

Descoperirea sarlataniei a venit dupa moartea lui Charles Dawson si a lui Arthur Keit, care au trait inobilati si venerati de catre intreaga societate britanica.

 

As putea sa continui la nesfarsit cu astfel de exemple insa as fi gresit inteles daca s-ar crede ca ceea ce vreau sa arat este ca toate descoperirile de pana acum sunt ori falsuri ori interpretari eronate, facute pentru a exulta credulii si iubitorii de senzational.

Pentru foarte multe dintre descoperiri sau fenomene misterioase oamenii de stiinta nu pot oferi explicatii concrete, intrucat stiinta are si ea limitele ei.

Misterul insa aprinde fantezia si poarta mintea umana spre culmi de nebanuit, ceea ce nu este neaparat un lucru rau.

Este gresit ca un om de stiinta sa respinga vehement anumite supozitii facute pe marginea unor descoperiri, fie ca ele au legatura sau nu cu extraterestrii, pentru ca o minte deschisa ar putea fi singurul instrument capabil sa separe fictiunea de realitate.